Glossary

Azot (N) – element chimic cu numarul atomic 7, unul dintre principalii nutrienti minerali. Simbolul (N) vine de la Nitrogen. La temperatura camerei este un gaz, incolor si insipid. Se gaseste in aer in proportie de cca.78% alaturi de oxigen – cca. 21%. In scoarta pamantului, pana la o adancime de 16 km, azotul este creditat ca avand o pondere de 0,03%. Pentru comparatie, oxigen 49,40%, siliciu 25,75%, calciu 3,39%, fosfor 0,12%, hidrogen 0,88%, potasiu 2,4%, carbon 0,087%, fier 4,7%, magneziu 1,94%. Azotul reprezinta 1-5% din tesuturile vegetale uscate. Este asimilat de organismele vegetale sub forma de azotati (NO3-) sau saruri de amoniu (NH4+). Anumite plante au capacitatea de „a fixa“ azotul din aer, in prezenta unor bacterii ce se afla in radacinile plantelor si care transforma azotul in compusi ai acestuia, facilitand asimilarea nutrientului de catre planta. Alaturi de carbon, hidrogen, oxigen si magneziu intra in compozitia clorofilei. Intra de asemenea in compozitia unor enzime si proteine ce intervin in procesele metabolice. Ingalbenirea plantei poate indica uneori o carenta de azot. Un exces de azot poate duce, in cazul cactusilor, la o crestere diforma a plantei. In compozitia tuturor fertilizatorilor intra azotul, de obicei raportat la ceilalti doi principali nutrienti minerali – fosfor (P) si potasiu (K). Este asa-numitul raport N:P:K. Pentru cactusi sunt recomandate rapoarte N:P:K de tipul 5-6:16:32-38. v. Element chimic, Nutrient, Raport N:P:K

Elementul chimic este entitatea constituita dintr-o singura specie de atomi, cu acelasi numar de protoni in nucleul in jurul caruia graviteaza un numar egal de electroni. Numarul, specific pentru fiecare element chimic in parte, este NUMARUL ATOMIC din tabloul lui Mendeleev. Sunt cunoscute in prezent 118 elemente chimice din care 88 naturale si 30 create artificial. Unele dintre ele (dintre cele naturale desigur) se gasesc in natura in (si in) stare pura, necombinate chimic: Hidrogen (H), Oxigen (O,) Azot (N), asa numitele „gaze rare“ sau „gaze nobile“ - Heliu (He), Neon (Ne), Argon (Ar), Kripton (Kr), Xenon (Xe), Radon (Rn) – Aur (Au), Argint (Ag), Cupru (Cu), Sulf (S), Mercur (Hg) etc. In stare pura si la temperatura camerei cateva sunt gaze - Hidrogen (H), Oxigen (O,) Azot (N), Fluor (F), Clor (Cl) si gazele rare enumerate mai sus – doua sunt lichide – Brom (Br) si Mercur (Hg) iar celelalte sunt solide. Din cele 88 elemente chimice naturale numai 16 (17 - dupa unii autori) sunt considerate esentiale pentru dezvoltarea plantelor: Carbon (C), Hidrogen (H), Oxigen (O), Azot (N), Fosfor (P), Potasiu (K), Calciu (Ca), Magneziu (Mg), Sulf (S), Bor (B), Clor (Cl), Cupru (Cu), Fier (Fe), Mangan (Mn), Molibden (Mo), Zinc (Zn) si Nichel (Ni) Intre paranteze este trecut simbolul chimic.

Fertilizator – amestec de substante, de natura organica sau anorganica, naturale sau sintetice, ce se adauga solurilor in vederea suplimentarii, cantitative si calitative, a nutrientilor necesari cresterii plantelor. Fertilizatorul sau ingrasamantul este etichetat intotdeauna cu un raport N:P:K , raport ce reprezinta ponderea in greutate a principalilor nutrienti azot (N), fosfor (P), potasiu (K). Cele trei elemente chimice reprezinta categoria macronutrientilor principali. Alaturi de acestia, in compozitia fertilizatorilor, se mai gasesc macronutrientii „secundari”- calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S) - precum si micronutrienti, o parte din ei sau in totalitate: Bor (B), Clor (Cl), Cupru (Cu), Fer (Fe), Mangan (Mn), Molibden (Mo), Zinc (Zn) si Nichel (Ni). Cu o singura exceptie, azotul (doar uneori), nutrientii se afla si sunt asimilati sub forma unor combinatii chimice (saruri, oxizi, acizi etc.). v. nutrient, element chimic, raport N:P:K.

Fosfor (P) – element chimic cu numarul atomic 15, unul dintre principalii nutrienti minerali. Simbolul (P) vine de la „phosphorus“ –purtator de lumina. La intuneric se poate observa la fosforul alb o foarte slaba luminiscenta albastruie (cadranele fosforescente ale ceasurilor nu au fosfor ci amestecuri de saruri fotoluminiscente). La temperatura camerei se prezinta sub mai multe forme solide alotrope, cele mai cunoscute fiind fosforul alb, rosu si cel negru. Nu se gaseste in natura decat sub forma de combinatii. Cea mai importanta sursa de fosfor este apatita – un mineral complex ce contine, pe langa fosfor, calciu, fluor, clor, oxigen si hidrogen. In scoarta pamantului, pana la o adancime de 16 km, fosforul este creditat ca avand o pondere de 0,12%. Pentru comparatie, oxigen 49,40%, siliciu 25,75%, calciu 3,39%, azot 0,03%, hidrogen 0,88%, potasiu 2,4%, carbon 0,087%, fier 4,7%, magneziu 1,94%. Reprezinta 0,1-0,5% din tesuturile vegetale uscate. Este asimilat de organismele vegetale numai sub forma de fosfati. Fosforul intra in compozitia unor enzime, proteine si acizi nucleici ce intervin in procesele metabolice. Are un rol important in transformarea energiei solare in energie chimica, favorizand in acest fel procesele metabolice. Favorizeaza cresterea plantei, inflorirea si dezvoltarea sistemului radicular. Lipsa sau insuficienta fosforului afecteaza regimul termic al plantei, mai ales la temperaturi scazute. Un exces de fosfor poate destabiliza echilibrul altor nutrienti, in special zinc si fier. In compozitia tuturor fertilizatorilor intra fosforul, raportat la ceilalti doi principali nutrienti minerali – azot (N) si potasiu (K). Este asa-numitul raport N:P:K. Pentru cactusi sunt recomandate rapoarte N:P:K de tipul 5-6:16:32-38. v. Element chimic, Nutrient, Raport N:P:K

Gen al familiei Cactaceae, denumit dupa excrescentele regulate de pe tulpina, numite mamile.

N:P:K – este raportul gravimetric intre principalii macronutrienti minerali – azot (N) : fosfor (P) : potasiu (K). Toti fertilizatorii sunt caractezizati prin raportul N:P:K care este, de regula, trecut pe ambalaj. Are valori diferite, functie de tipul plantelor sau, uneori, de autorii ce trateaza subiectul. Pentru cactusi sunt recomandate rapoarte de tipul 5-6 : 16 : 32-38. v. Element chimic, Nutrient

Nutrient – element chimic, de obicei in stare combinata, pe care un organism, de origine animala sau vegetala, trebuie sa il procure, din mediul inconjurator, pentru a vietui. Pentru plante, nutrientii, ca elemente chimice, sunt in numar de 17: Carbon (C), Hidrogen (H), Oxigen (O,) Azot (N), Fosfor (P), Potasiu (K), Calciu (Ca), Magneziu (Mg), Sulf (S), Bor (B), Clor (Cl), Cupru (Cu), Fer (Fe), Mangan (Mn), Molibden (Mo), Zinc (Zn) si Nichel (Ni). Dintre acestia, Carbonul (C), Hidrogenul (H) si Oxigenul (O), sunt considerati nutrienti non-minerali, spre deosebire de toti ceilalti, considerati a fi nutrienti minerali. Ponderea nutrientilor minerali in tesutul plantelor variaza de la cateva parti pe milion la cateva procente. Din acest punct de vedere ei au fost impartiti in: Macronutrienti Principali - azot (N), fosfor (P), potasiu (K); Secundari - calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S); Micronutrienti - Bor (B), Clor (Cl), Cupru (Cu), Fer (Fe), Mangan (Mn), Molibden (Mo), Zinc (Zn) si Nichel (Ni). Exceptand oxigenul si uneori azotul, nutrientii se afla si sunt asimilati, de plante, sub forma unor combinatii chimice. v. element chimic, fertilizator, raport N:P:K.

pH-ul este o masura a activitatii ionilor de hidrogen in solutii apoase. Are valori de la 0 la 14 si stabileste, teoretic, daca solutiile masurate sunt acide, neutre sau bazice. Sunt acide cele ale caror pH este mai mic de 7 si bazice cele cu un pH mai mare de 7. Se considera arbitrar pH-ul 7 ca fiind neutru. Notiunea de pH vine de la „pondus hydrogeni“ – ponderea hidrogenului – si a fost introdusa la inceputul secolului trecut de L. Sorensen ca fiind o masura a concentratiei ionilor de hidrogen din solutiile apoase. Ulterior pH-ul a fost raportat la ACTIVITATEA ionilor de hidrogen, diferenta fiind doar de interpretare a aceleiasi concentratii descrise de Sorensen. pH-ul se poate masura cu ajutorul pH-metrelor, al hartiilor indicatoare de pH sau prin titrare. Pentru a va face o idee asupra valorilor de pH iata o lista cu cateva „solutii“ si valorile aproximative de pH: Acidul gastric pH 1 Otetul alimentar pH 2-2,5 Sucul de portocale, vin pH 3-4 Ploaie acida pH 4 O ploaie normala are in general un pH slab acid 5,5-6,5. Faptul este datorat dizolvarii bioxidului de carbon, pe traseul picaturilor de apa pana la sol. Cafeaua pH 5 Apa distilata - are de regula un pH acid (5,5-6). Apa pura pH 7 Apa de mare pH 8 Solutia ce contine asa-numita soda de rufe, sau soda calcinata pH 9 Solutia de soda caustica pH 14

Potasiu (K) – element chimic cu numarul atomic 19, unul dintre principalii nutrienti minerali. Simbolul (K) vine de la „kalium“ – cenusa de plante. Face parte din categoria metalelor alcaline. La temperatura camerei este solid si prezinta luciu metalic ce se opacizeaza extrem de usor datorita oxidarii. Nu se gaseste in natura decat sub forma de combinatii, in diverse minerale complexe. Continutul de potasiu in scoarta pamantului, pana la o adancime de 16 km, este de cca. 2,4%. Pentru comparatie, oxigen 49,40%, siliciu 25,75%, calciu 3,39%, azot 0,03%, hidrogen 0,88%, fosfor 0,12%, carbon 0,087%, fier 4,7%, magneziu 1,94%. Reprezinta 0,5-0,8% din tesuturile vegetale uscate, fiind ca pondere, dupa azot si uneori dupa calciu, al treilea nutrient mineral. Este asimilat de organismele vegetale numai sub forma de saruri. Potasiul este direct implicat in sinteza proteinelor si in fotosinteza. Creste rezistenta plantei la atacul bolilor si la traversarea sezonului rece. Ingalbenirea plantei si/sau stagnarea ei pot indica insuficienta nutrientului. Un exces de potasiu poate destabiliza echilibrul altor nutrienti, in special magneziu si calciu. In compozitia tuturor fertilizatorilor intra potasiul, de obicei raportat la ceilalti doi principali nutrienti minerali – azot (N) si fosfor (P). Este asa-numitul raport N:P:K. Pentru cactusi sunt recomandate rapoarte N:P:K de tipul 5-6:16:32-38. v. Element chimic, Nutrient, Raport N:P:K